Cine suntem

Despre noi

Asociația Timp și Suflet

a fost înființată în anul 2021, cu sediul in Avrig județul Sibiu și are ca scop principal facilitarea legăturilor între cei ce au nevoie de ajutor și cei ce pot oferii ajutor.

În acest sens identificăm nevoile comunității, grupurile vulnerabile și acționam.

Asociația noastră are implicare în multe domenii cu beneficiari și beneficii multiple: social, cultural, artistic, mediu, educație și sănătate.

In anul 2022 am început parteneriatele cu instituțiile de învățământ din UAT Avrig, prin intermediul cărora,  peste 1700 de școlari și preșcolari, beneficiază de cursuri de prim ajutor, cunoașterea corpului omenesc, alimentație sănătoasă și igienă, adaptate pe fiecare grupă de vârstă de la grădiniță până la liceu. Am răspuns și solicitărilor venite din partea cadrelor didactice din Sibiu și Cisnădie.

Anual organizăm câte un eveniment sanitar public în cadrul cărora se furnizează ghiduri de bune practici în situațiile de urgență, demonstrații de prim ajutor, informații cu privire la programele de sprijin pentru pacienții oncologici și se efectuează monitorizarea funcțiilor vitale pentru toți doritorii prezenți, de către personalul medical.

Unde ne găsiți

Social: Avrig, Marsa, Bradu, Sacadate, Glamboaca, Arpasu de Jos si Sus, Porumbacu Jos si Sus, Carta Sarata , Scoreiu,  Noul Roman, Poienita, Sasaus, Agnita, Merghindeal, Talmaciu, Sibiu, Cisnadie